Festivalul "Fulgusor colindator"

In data de 13 decembrie 2019 a avut loc prima ediție a festivalului "FULGUȘOR COLINDĂTOR" , un festival de interpretare corală adresat elevilor din clasele 0 - IV. Festivalul este inițiat de asociația noastră în colaborare cu Colegiul de Arte - Baia Mare și Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș.

În marea majoritate a școlilor, mai puțin cele vocaționale, posibilitatea ca elevii să evolueze pe scenă este redusă datorită specificului pe care școlile îl au. Festivalul pe care dorim să-l promovăm aduce posibilitatea unei finalități, deoarece întregește colindatul prin posibilitatea oferită copiilor de a vesti tuturor bucuria nașterii lui Isus Hristos prin evoluția lor pe scenă, într-un cadru festiv, în fața unor „gazde” numeroase reprezentate de publicul festivalului.

Atunci când oferim cu bucurie altora o parte din bunurile noastre materiale sau sufletești ne îmbogăţim sufletul cu iubire şi har, atunci când ajutăm la dezvoltarea spirituală a celorlați suntem promotorii binelui în lume, iar „a dărui” și „a ajuta” sunt principalele obiective pe care Humanity's Team Romania prin Asociația „Echipa Omenirii”, își fundamentează întreaga activitate. Organizând acest festival dorim să oferim publicului spectator bucuria „primirii colindei”, iar micilor colindători bucuria de a dărui, prin gasurile lor cristaline, colinda strămoșească.